TOP 4 lucruri pe care un părinte NU ar trebui să le facă cu copilul său


424

Părinții încearcă în mod constant să le ofere o creștere & o educație corespunzătoare copiilor lor, însă de multe ori se întâmplă ca aceștia să treacă cu vederea aspecte importante sau să adopte un comportament nepotrivit fără ca măcar să-și dea seama. Prin urmare este bine să cunoști efectul produs de anumite acțiuni pe care le faci sau nu le faci dar și modul în care copilul percepe lucrurile exterioare. Astfel te vei asigura că vei crește un viitor adult care va dispune de abilitățile cel puțin esențiale.

Iată așadar care sunt lucrurile pe care un părinte nu ar trebui să le facă cu copilul său 

  1. Nu petreci timp de calitate cu el

Pentru o creștere sănătoasă copilul are nevoie de atenția și sprijinul tău, în special în activitățile specifice vârstei pe care el le desfășoară. Astfel că, rezervă-ți cel puțin 30 de minute într-o zi și faceți ceea ce el își dorește. Răsfoiți o carte, colorați, gătiți împreună, povestiți sau jucați un joc. Poți opta pentru lego, având în vedere că acesta va asigura câteva minute de distracție, copilul se va simți bucuros de faptul că acorzi atenție pasiunii pe care o are și nu în ultimul rând, își va dezvolta anumite abilități esențiale: creativitate, perseverența și gândirea critică. Intră pe altex.ro, alege din jocurile tip Lego pe cel mai potrivit și pregătește momente minunate alături de copilul tău. 

  1. Nu ești ascultător activ

Atunci când copilul își dorește și încearcă să vorbească cu tine, povestindu-ți diverse întâmplări din ziua respectivă, de la școală, despre lucrurile noi pe care le-a auzit sau subiecte banale demonstrează-i că îl asculți.  Nu vorbi peste el, încurajează-l prin gesturi și mimică să-și continue povestea și repetă ceea ce a spus pentru a-i arăta că îl asculți și ești interesată. În acest fel se va simți liber și confortabil să-și exprime sentimentele și conștient de faptul că va găsi sprijin în tine. 

  1. Ești mult prea permisiv

Cele mai citite articole

Chiar dacă fiul/ fiica ta se bucură în momentul în care îi permiți să facă un anumit lucru, să știi că acest tip de comportament îi va dăuna pe termen lung. Prin urmare este bine să stabilești anumite limite pentru a-l ajuta pe copilul tău să diferențieze ceea ce este bine și are voie să facă de ceea ce nu are voie. Spune-i pe un ton ferm și amabil în același timp, expune în mod clar posibilele consecințe astfel încât să înțeleagă și să renunțe la respectiva activitate. Prin urmare dacă spui ,,nu” doar îi însușești copilului un comportament sănătos. 

  1. Nu îl supraveghezi

Un părinte trebuie să-și supravegheze copilul chiar până după vârsta majoratului, având în vedere că aceștia nu sunt complet dezvoltați în ceea ce privește judecata și controlul impulsurilor. Astfel că ajută-l să ia deciziile potrivite, fii la curent cu acțiunile pe care le face, cu oamenii de care se înconjoară și demonsrează-i că îți pasă. 

În concluzie postura de părinte poate fi una destul de complicată având în vedere că nu știi cum fiecare acțiune de a ta se poate răsfrânge asupra comportamentului copilului. Însă cel mai important este să-ți demonstrezi sprijinul, să-l asculți, să-i oferi din timpul tău, să-i impui limite și să îl supraveghezi. 

Sursa: unsplah.com

Cele mai citite articole